SkyTower București a găzduit cea de-a șasea ediție SkyRun, competiția caritabilă de alergare pe scări, care a reunit peste 700 de participanți din 13 țări și a strâns 20.000 euro pentru cauze umanitare.
Performanțe sportive și umanitare remarcabile
SkyRun 2025, parte din programul „Sky’s the Limit”, a provocat alergătorii să urce 36 de etaje, 720 de trepte și 126 metri verticali. Pentru prima dată, linia de sosire a fost stabilită la etajul 36, în NOR – Sky Casual Restaurant.
- Record absolut: 02:59 – Ivan Vuletić (Croația, categoria Elite)
- Record non-elită: 03:35 – Andrei Olariu (România)
- Record feminin: 05:24 – Kyryllova Oleksandra (Ucraina)
Un moment emoționant a fost oferit de Giovanni Potenza (81 ani, Italia), care a urcat scările SkyTower de 7 ori, totalizând 5040 de trepte.

SkyRun 2025: o competiție internațională
Evenimentul a atras participanți din SUA, Canada, Hong Kong, Italia, Germania, Slovacia, Spania, Austria, Croația, Polonia, Slovenia, Bulgaria și România. SkyRun a fost inclus în circuitele internaționale Towerrunning Tour 2025 și Towerrunning Challenge – World Federation of Great Towers.
Vezi despre SkyTower București
20.000 euro pentru cauze umanitare
Taxele de participare au generat 14.500 euro, iar SkyTower București a completat suma până la 20.000 euro. Fondurile vor fi direcționate către Climb Again, Mia’s Children, SOS Satele Copiilor și Autism Voice.
„Fiecare pas urcat este un pas către un viitor mai bun”, a declarat Leo Forstner, director general RPHI România.